Mimarea reprezentarii sindicale

Daca la inceputul istoriei sindicale in sistemul penitenciar aderarea  la o federatie sindicala era un ideal sindical, pe parcurs , ideea , sau idealul,  s-a deteriorat si asta nu din cauza sindicatelor ci a liderilor nocivi care au folosit puterea , nu pentru realizarea scopului comun ci mai mult pentru interese personale.

Puterea corupe si nu corupe pe oricine ci pe cei coruptibili. Nevoia asocierii sindicale rezida din nevoia realizarii obiectivelor comune, din pacate obiectivele sunt de suprafata si subterane. In ultima perioada cele subterane sunt au devenit prioritare.

Pentru cei mai noi in ale sindicalismului, facem o mica descrierea legislativa a formelor de reprezentare sindicala.

Conform prevederilor legii 62/2011 ,15 angajati incadrati la acelasi angajator pot constitui un sindicat. Doua sindicate legal constituite, din aceiasi ramura de activitate se pot asocia si forma o federatie.

Sindicatele independente, precum Sindicatul Fraternitatea Giurgiu, pot adera , sau , impreuna cu altii poat constitui federatie, fiind independent de orice alta organizatie.

In mentalitatea unora sindicatele sunt cumva o anexa la o federatie drept pentru care ar trebui platit un fel de tribut, cum plateau domnitorii romani Imperiului Otoman.

In fapt, legal, federatiile sunt constituite prin asocierea sindicarelor , iar cei alesi in functiile de conducere ale federatiilor sunt in slujba sindicatelor membre care , contribuind cu o cotizatie lunara pentru fiecare membru de sindicat, sustin financiar activitarea curenta a federatiei ( salarizarea presedintelui, telefonie, transport, deplasari, cazari la hotel, decontari chirie etc).

Pentru reprezentarea de catre FSANP Sindicatul Fraternitatea Giurgiu plateste cate 7 ron lunar pentru fiecare membru de sindicat, regula fiind aceeasi pentru toate sindicatele reprezentate de FSANP.

La inceputurile federatiilor salarizarea presedintilor erau una normala, la nivel mediu, sau peste nivelul salariului mediu. In prezent salarizarea presedintilor de federatii sfideaza normalitatea, fiind presedinti de federatii care au o salarizare cu mult peste salariul ministrului justitiei sau directorul general, plus bonusuri ( telefon, chirie, decontare transport etc) sens in care si nivelul reprezentarii ar trebui sa fie altul , cat si onestitatea in reprezentarea celor care sustin financiar aceste beneficii.

Din pacate presedintii de federatii uita ca au calitatea de angajati in slujba membrilor de sindicat si se comporta mai mult ca niste vatafi crezand ca totul li se cuvine.

Sindicalismul , in ultima perioada, a suferit transformari si asta nu in beneficiul membrilor de sindicat. Nu putem sa ne prefacem si sa nu constatam ca federatiile au inceput sa reactioneze in functie de simpatiile politice si relatiile personale. Daca in mandatul politic a partidului ce tocmai a fost la guvernare,  pe ecranele tv erau numai fetele presedintilor de federatii care nu mai conteneau sa conteste modul de guvernare, in prezent nu mai vezi nicio fata cunoscuta pe la tv,cu toate ca la guvernare sunt cei care ne-au trimis in fara plata si ne-au taiatv25% din salariu in 2010, iar actuala politica guvernamentala nu ne este favorabila.

Sindicalism de cumetrie.

Perioada situatiei de urgenta poate fi considerata si un test pentru presedintii de federatii, pentru corecta lor reprezentare a membrilor de sindicat. In timp ce liderii sindicatelor locale luptau pentru asigurarea unui echilibru intre nevoia angajatilor si cea a angajatorilor, presedintii de federatii , cot la cot cu directorul general si ministrul justitiei,  ne decideau soarta, fara consultare. Si au fost si sunt vremuri grele ( program draconic de lucru in ture, program secvential pentru administrativ, lipsa materialelor de protectie si igiena , ingradirea de drepturi etc) , timp in care presedintii de federatii, cu mici exceptii, au tacut sau au decis complice alaturi de angajatori. Noi nu platim un presedinte de federatie care sa aiba atributii de director general, sa ne certe pe banii nostri. Noi platim, si platim bine, un presedinte de federatie care ar trebui sa reprezinte interesele sindicalistilor si nu pe cele ale angajatorilor. Jocurile astea de rol creaza confuzie chiar si in capul jucatorului.

Presedintii de federatii, platiti sa ne reprezinte, ar fi trebuit sa aiba un rol mai activ in aceasta perioada si sa puna presiuni pentru :

– asigurarea echipamentelor de protectie inca din primele zile,

– asigurarea produselor de igiena,

– asigurarea efectuarii serviciului in conditii de siguranta,

– asigurarea normei de hrana specifica situatiei de urgenta,

– asigurarea salarizarii la nivelul maxim al functiei conf. deciziei 51/2019 a ICCJ,

– asigurarea salarizarii corecte si in timpul efectuarii co,

– asigurarea salarizarii cu salariul de incadrare la nivelul salariului minim garantat in plata etc.

Din pacate nu avem nicio actiune in acest sens din partea celor platiti sa ne reprezinte, nu avem nicio actiune in instanta in acest sens, in schimb avem atitudini de promovare a deciziilor angajatorilor si preocupari de respectare a regulilor covid. Doar la asta s-a limitat reprezentarea sindicala.

In toata aceasta perioada membrii de sindicat au fost aparati de doar de catre liderii locali, acestia asigurand inclusiv materialele de igiena.

Si ca totul sa culmineze , precum imparatii otomani, presedintii de federatii, preocupati doar de colectarea cotizatiilor de la sindicatele locale, someaza sindicatele locale , care au intarzieri la dijma catre imparatiei,  ca daca nu dau banii cat mai repede sunt suspendati si nu o sa mai fie reprezentati la nivel central, ca si cum ar fi fost. Legea 62/2011 cat si Statutul FSANP prevad altceva si situatia prin care au trecut sindicatele locale,  care au trebuit sa sustina asigurarea materialelor de igiena si protectie , ar fi trebuit sa genereze altfel de atitudini din partea liderilor centrali, sa-i determine sa vada si dincolo fata de interesul personal.

Dar, perioada aceasta ne face sa ne analizam aliatii, obiectivele si prioritatile.

Toate au un inceput, chiar si sfarsitul!

 

 

By Ionut

Lasă un răspuns